Eduard Marinescu este din București și face parte din echipa Imitatio Christi, implicându-se în dezvoltarea website-ului, administrarea platformelor de social media, fotografie, design grafic și editare video. Prin tot ceea ce face, își dorește să pună tehnologia și creativitatea în slujba lucrării lui Dumnezeu, cu dedicare, credincioșie și profesionalism.
Are o experiență de peste șase ani în domeniul media, inclusiv în ONG-uri, iar în prezent este implicat și ca lider la grupul de adolescenți din biserica locală. De-a lungul timpului, s-a implicat și în lucrarea cu liceenii și studenții, precum și în grupuri de casă, înțelegând tot mai clar chemarea de a investi în alții și de a căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.
Eduard este licențiat în Jurnalism și are un master în Informatică, pregătire care îl ajută să îmbine comunicarea și tehnologia în slujire. Un verset care îl reprezintă este: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te baza pe priceperea ta. Recunoaște-L în toate căile tale, iar El îți va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6)