este psiholog clinician și pastor, implicat de mulți ani în sprijinirea copiilor, familiilor și persoanelor vulnerabile. Este pastor al Adunării Baptiste „Camera de Sus” din Timișoara și director al Centrului de zi „Casa Olarului”, unde lucrează cu copii proveniți din medii vulnerabile și cu familiile acestora.
Experiența sa profesională include asistarea psihologică a adulților cu dizabilități, lucrul cu adolescenți și tineri, precum și implicarea în programe de sprijin pentru familii aflate în situații dificile. De-a lungul anilor, a coordonat proiecte umanitare naționale și internaționale și a fost implicat în dezvoltarea unor inițiative de tip respite care, menite să ofere susținere și perioade de respiro familiilor care îngrijesc copii sau adulți cu nevoi speciale.
O parte importantă a activității sale este dedicată consolidării relațiilor familiale și creării unor contexte în care oamenii se pot reconecta și pot găsi sprijin. În acest sens, organizează și coordonează tabere pentru familii, precum și tabere de reconectare în cuplu, integrând experiența sa din domeniul psihologiei cu o perspectivă profund orientată spre relație, comunitate și credință.
Este căsătorit cu Ioana și tatăl a doi băieți adulți.