Conferința “Iubește-mă Corect

Tema: Impactul traumei și modalități eficiente de intervenție. De multe ori în spatele comportamentului dificil al unui copil se ascunde o poveste care doare. Cum facem să nu răspundem la durerea lor cu presiune, ci să aplicăm intervenții fundamentate științific, bazate pe reglare emoțională și siguranță relațională? Se acordă certificat de participare  

20 Martie
12:00 - 16:00
Preț: gratuit
Sala P104, corp IASEC, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Conferința „Iubește-mă corect” este un eveniment despre impactul traumei și puterea vindecătoare a conectării. Nu vorbim doar din cărți, ci din experiențe trăite, din familii reale și din zeci de ani de practică clinică.

Ce vei descoperi alături de noi?
•⁠ ⁠Impactul traumei complexe asupra dezvoltării copilului ( cele 5 “B-uri” ale traumei)
•⁠ ⁠Intervenția relațională bazată pe încredere ( TBRI) – o abordare bazată pe teoria atașamentului.
•⁠ ⁠Metode alternative de intervenție, complementare abordărilor tradiționale, adaptate nevoilor individuale ale copilului.
•⁠ ⁠⁠Dezvoltarea competențelor profesionale în lucrul cu copiii cu istoric de traumă.

Cine te va ghida? O echipă de oameni care și-au dedicat viața copiilor vulnerabili:

Ligia Apăscăriței – psiholog, psihoterapeut acreditat COPSI și formator acreditat CNFPA, vicepreședintele Asociației Imitatio Christi pentru copiii vulnerabili. A absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea „A.I.Cuza” din Iași (2007), master în Terapii de Cuplu și Familie (2009), Școala de formare în psihoterapie sistemică de familie și cuplu (2017). Are specializare în EMDR, Play Therapy, TBRI, Sex Therapy.
A predat Cursul de Formare în Consiliere Creștină, iar în ultimii 6 ani susține cursuri de intervenție în traumă, cum sunt: „Îngrijirea Competentă în Traumă”, acreditat de Trauma Free World, SUA, “Reziliența la copii”, “Adolescenții și Trauma”, “Oboseala Compasiunii și STS” acreditate de Lamb International, SUA. Este practician și formator TBRI – Trust Based Relational Intervention (acreditat de KPICD,TCU, Texas).

Alexandru Ilie – tată adoptiv a 7 copii veniți în familia lui la vârste diferite. A absolvit Facultatea de Psihologie din București și a fost timp de 10 ani director executiv al Alianței România Fără Orfani. În prezent este președintele Asociației Imitatio Christi, prin care, alături de o echipă dedicată, oferă sprijin familiilor care îngrijesc copii vulnerabili (adoptați, în plasament sau cu dizabilități). Este trainer pentru cursuri de intervenție în traumă (de ex., „Îngrijirea Competentă în Traumă”, acreditat de Trauma Free World) și este practician și formator TBRI.

Simona Pojoga – doctor în psihologie, psihoterapeut de cuplu și familie, consilier școlar și autor al poveștilor terapeutice: “Teama lui Ursulici” și “Mi-e dor de tine!”, menirea ei este de a sluji aproapele cu resursele dobândite de-a lungul timpului, prin studiu și experiență personală. 

Inge Jose Smelik – Președinte Ancora Salvării, terapeut ocupațional și asistent social cu experiență în domeniul serviciilor sociale și al managementului educațional. Competențe în organizații non-profit, coaching, dezvoltarea copilului, tulburări din spectrul autist.