Opens in a new tab

este medic primar în psihiatrie pediatrică și absolventă a UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
În cei peste 15 ani de activitate profesională, atât în spital, cât și în regim ambulator, a evaluat și tratat numeroși copii cu patologii și grade de complexitate foarte diferite. În ambele medii a avut în evidență copii din centre sau case de tip familial, precum și copii aflați în plasament familial sau adoptați, dobândind în timp o înțelegere profundă a nevoilor acestora și ale familiilor lor.
În timp, rolului de medic i s-a alăturat și cel de mamă, odată cu adopția primei sale fiice, în 2017, la vârsta de 11 ani, care în prezent este studentă. Ulterior, familia s-a mărit cu încă doi copii biologici, o fetiță și un băiețel, acum în vârstă de 2 și 4 ani. Rolul de mamă a ajutat-o să înțeleagă și mai bine dezvoltarea copilului și nevoile sale emoționale, dar și temerile și îngrijorările unui părinte. Ca mamă adoptivă, a învățat multe despre traumă, răni nevindecate, frica de abandon și nevoia de iubire necondiționată a copilului adoptat.
În prezent își desfășoară activitatea în propriul cabinet din Cluj-Napoca, unde își pune în sprijinul copiilor și familiilor atât experiența profesională acumulată de-a lungul anilor, cât și perspectiva pe care i-a oferit-o experiența de părinte.